Tara cu sfinti regi, si unde regii sunt sfinti

Nimic nu poate fi mai binecuvantat de Dumnezeu, ca o tara cu un conducator dedicat, implicat si frica de Dumnezeu. Dar, sa ai atata binecuvantare, incat conducatorul sa fie si vrednic de a fi canonizat, aproape ca nici nu iti doresti mai mult.

Am fost si noi cu cateva exemple razlete, ale epocii medievale, in care domnitorii au trait pentru tara. Insa, despre Serbia se poate spune ca este tara unde regii sunt sfinti.

Inca de la infiintarea statului medieval sarbesc, se vorbeste pentru cateva secole despre dinastia Nemanja. Sfantul Simeon (nume luat la calugarire), cel ce a unit mai toate cnezatele din spatiul est balcanic, s-a calugarit spre sfarsitul vietii la Manastirea Hilandar din Muntele Atos, si din mormantul lui a crescut o vita de vie, din ale carei boabe femeile sterpe capata minunea rodirii pruncilor. La carma tarii este lasat fiul sau Stefan, care si el are o viata cuvioasa. Fratele acestuia, Sava, era deja calugar in Muntele Athos, si devine legiutorul, invatatorul, ocrotitorul poporului sarb atat in timpul vietii, cat si dupa canonizarea sa ca Sfantul Sava. De aceea, mai tarziu, turcii ard moastele Sfantului Sava, pe un deal din Belgrad, astfel incat poporul sa isi piarda nadejdea in protectorul lui. Si Imparatul / Tarul Stefan, a fost canonizat ! Si urmasii sai: Dusan, Uros, Stefan au fost canonizati! Si Imparatul; / Tarul Lazar a fost canonizat dupa ce si-a dat viata in batalia impotriva turcilor !

In orice manastire medievala ai merge in Pelerinaj Serbia, cu siguranta gasesti expuse fie fresce fie chiar moaste ale acestor mari conducatori, ce s-au infurntat in negura vremurilor cu opozanti mai mandri si poate mai puternici. Insa, indiferent de ceea ce s-a intamplat in istorie, ramane clar faptul ca sarbii au avut conducatori cu suflet mare si sfant.

Manastirea Zita, Manastirea Studenita, Manastirea Ravanita sunt ctitoriile tarilor din dinastia Nemanja si tot aici se afla si moastele lor. Acestea , si nu numai, constituie motiv de Pelerinaj Serbia !